Ar fi trebuit să dispară în era glaciară, dar această plantă a fost descoperită acum în România. COMOARA de lângă Cluj

Publicat: 02/07/2015, 19:58

Este vorba despre o specie de plantă relictă din era glaciară, care se caracterizează printr-o inflorescență rară cu flori mici de 4-5 milimetri de culoare galben-verzuie. O particularitate a speciei este aceea că florile ei nu au miros și nu produc nectar, astfel că nu atrag insectele. Planta se reproduce prin autofecundare, cu ajutorul picăturilor de ploaie.

Planta pe cale de dispariție în restul Europei Centrale și de Vest, trăiește încă în România. Specialiștii de la Asociația „Apáthy István Egyesület” au identificat anul trecut mai multe exemplare ale acesteia în apropiere de Cluj.

„Liparis loeselii” sau, popular, „moșișoara” poate fi întâlnită în aria protejată Făgetul Clujului – Valea Morii, de lângă Cluj-Napoca.

În anul 2014, biologii au identificat în zona respectivă aproximativ 200 de exemplare ale speciei. În plus, prezența sa a fost semnalată și în afara limitelor ariei protejate, în special în zone umede sau pe malurile pâraielor aflate în mlaștini calcaroase, scrie totb.ro.

Drept urmare, specialiștii participanți la cercetarea realizată de Asociația „Apáthy István Egyesület”, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, solicită extinderea ariei protejate, astfel încât această să cuprindă și locurile în care prezența moșișoarei a fost semnalată.

Potrivit sursei citate, moșișoara aparține familiei Orchidaceae. Atinge înălțimea de 5-25 de centimentri, dar tulpina sa nu este acoperită de frunze.

În România, populațiile sale trăiesc în Transilvania, în Dealurile Feleacului, în Depresiunea Sibiului, în zonele montane din apropierea Aiudului și Brașovului, dar prezența acestei plante a fost semnalată și în județele Maramureș și Hunedoara, pe Masivul Ceahlău, în Munții Făgăraș, Piatra Craiului și în Subcarpații Moldovei. La o altitudine foarte joasă a fost identificată și în zona Brațului Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Cu mai multe decenii în urmă, moșișoara putea fi întâlnită și în județul Cluj, în Făget și în Turda, în zona Băilor Sărate.

Moșișoara mai poate fi întâlnită și în America de Nord, dar lipsește în Asia. În ultima perioadă a dispărut din multe din habitatele în care putea fi întâlnită anterior.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
ELENA UDREA va fi eliberată? Veste uriașă pentru fostul ministru. Va primi despăgubiri
Nuggets de pui, un deliciu acasă. Marele secret al crustei crocante
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Imagine cutremurătoare cu Emily Burghelea pe patul de spital! Influencerița, rasă în cap înainte de...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Biden recunoaște că zilele viitoare sunt critice pentru a-și putea salva candidatura
×